Articolele zilei

Când te smerești, Îi faci loc lui Dumnezeu în inima ta

Teologia Bisericii lui Hristos nu s-a făcut prin școli și nu trebuie să ne gândim că numai cei ce studiază teologia au acces la Dumnezeu și la cunoașterea Sa. Teologul este oricare acela ce trăiește în Dumnezeu și cu Dumnezeu. Exemplele sunt concrete: sfinții, care fundamentează Biserica lui Hristos în marea lor majoritate, nu au fost neapărat școliți. Însă aici, în fiii Săi, se vede puterea lui Dumnezeu în cei ce-L iubesc și-L cinstesc. De pildă, Sfântul Antonie nu știa nici să scrie, nici să citească, însă știa Scriptura pe de rost, era un izvor de cunoștințe teologice-divine.

Cel care se smerește, dăruindu-se total în mâinile lui Dumnezeu, primește daruri deosebite de la Dumnezeu. Acela nu poate să greșească niciun cuvânt. Dimpotrivă, spune lucruri nemaiauzite. Sau, alt exemplu, Sfântul Apostol Pavel, care în toate scrierile sale este fără asemănare. Tot ce a scris el nu a învățat în nicio școală și de la niciun om. Însă, datorită smereniei sale, datorită golirii sale înaintea lui Dumnezeu, a putut să scrie ceea ce nu a scris nimeni, niciodată. Aici se vede lucrarea lui Dumnezeu în sfinții Săi. Sfinții sunt adevărații teologi. Pe ei îi avem exemple concrete.

(Protosinghelul Ioachim Pârvulescu, Cele trei mari mistere vizibile și incontestabile din Biserica Ortodoxă, Editura Amacona, 1997, p. 89)

Autor: Arhimandritul Ioachim Pârvulescu
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: