Postul, împreună cu rugăciunea și toate nevoințele legate de dânsul, poate fi zădărnicit de vrăjmașul dacă nu suntem cu luare aminte. De aceea, ne învață Mântuitorul: „Când postiți, nu fiti triști, ca fățarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc... Tu însă, când postești, unge capul și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești” (Matei 6, 16-18).

Să nu uităm lecția din pilda vameșului și fariseului când postim. Să lucrăm cu dragoste nevoințele postului, dar să le acoperim și să le păzim cu smerenie. Vestejirea firească a trupului să o împodobim cu veselia inimii și a feței, gândindu-ne la folosul cel mare pe care-l aduce postul. Ungerea capului și spălarea feței nu trebuie luate în literă, ci cu un înțeles duhovnicesc. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne arată că fața este icoana întregii noastre vieți, iar capul este simbolul minții. Deci, a spăla fața înseamnă a ne curăți viața de toată întinăciunea păcatului, iar a unge capul înseamnă a face mintea să strălucească de cunoștința dumnezeiască (Filoc., vol. II, p. 232).

(Protosinghelul Petroniu Tănase, Ușile pocăinței, meditații duhovnicești la vremea Triodului, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1994, p. 37)