Când omul se împărtășește, primește forță, pace, bucurie și este luminat
Bătrânul Amfilohie zicea: „Când omul se împărtășește, primește forță, este luminat, contemplă orizonturi largi, simte bucurie, funcție de dispoziția sa interioară și de înflăcărarea sa. Unul simte bucurie și odihnă, altul simte pace, celălat dorința de a se consacra lui Hristos și o milă inefabilă pentru toți. Personal, atunci când mă aflu foarte obosit, după Sfânta Împărtășanie, mă simt odihnit, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat!”.
Această experiență duhovnicească a Bătrânului Iacob are un interes aparte: „Când mi-am început viața preoțească în mănăstire, în afară de Ceasuri, era rânduită slujirea zilnică a Sfintei Liturghii. Începeam slujba noaptea și terminam Liturghia înainte de a se face ziuă. Împărtășindu-mă în fiecare zi cu Sfintele Taine, simțeam o așa mare putere în mine, încât eram ca un leu. Sufletul meu ardea de o asemenea flacără dumnezeiască încât, toată ziua, nu-mi era nici foame, nici sete și nu simțeam nici căldura, nici frigul. Neobosit, lucram de dimineața până seara. Chiar și vara, când după masă părinții se odihneau în chiliile lor, căutând un pic de răcoare, eu transportam pământ fertil și îngrășământ în grădinile pe care le cultivam în afara mănăstirii”.
Bătrânul Ieronim sublinia: „Cel ce se împărtășește trebuie să simtă înainte frică de Dumnezeu, evlavie și căință. Iar după împărtășire trebuie să simtă pace, bucurie și dorința de a nu vorbi cu nimeni”.
(IPS Andrei Andreicuț, Mai putem trăi frumos?, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2012, pp. 133-135)