Când ești umbrit de Duhul Sfânt, nu mai vezi nicio răutate a nimănui
Lacrimile izvorâte din suspinul inimii sunt cauzate de raza Duhului Sfânt, care s-a atins de cei îmbunătățiți duhovnicește și de inima lor. De aceea oamenii aceia se văd mici și neînsemnați, de aceea ei văd doar mila lui Dumnezeu și multele lor scăderi.
Înainte de a cunoaște Duhul Sfânt, te simți atras de religie și de munca fizică, dar după ce cunoști Duhul Sfânt, vei renunța la munca fizică. Pe măsură ce vei spori în Duh, cele pământești te vor tulbura și nu te vor mai atrage.
Atunci când ești umbrit de Duhul Sfânt, nu mai vezi nicio răutate a nimănui. În acea minunată clipă știi doar de unde vii, unde trebuie să mergi și ceea ce trebuie să faci pentru a ajunge la desăvârșire. La rugăciunea inimii nu ajung decât anumite persoane. De obicei sunt cei care biruiesc cu adevărat patimile trupești și cele sufletești. Aceste persoane, având în ele darul minunat al rugăciunii adevărate, au momente în care Duhul Sfânt le descoperă veșnicia.
Mă mai întreabă unii: „Cuvioase Părinte, oare mai sunt asemenea persoane în zilele noastre?”. Iar eu știu și le răspund că sunt astfel de oameni, sunt rari, ei există, dar lumea nu-i cunoaște pentru că ei sunt acoperiți de smerenie. Numai Dumnezeu trebuie să cunoască lucrarea fiecăruia. Cu cât vom spune mai des, mai mult, rugăciunea inimii, cu cât vom reuși să ne adunăm mintea și să nu mai stăm de vorbă cu duhurile, cu atât vom putea odihni în noi pe Duhul Sfânt, iar El va putea izgoni acele gânduri care ne tulbură.
(Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie și pocăință, Editura Agaton, Brașov, 2010, pp. 58-59)