Viaţa lumii se desfăşoară în jurul unor plăceri omeneşti, iar viaţa duhovnicească este neglijată. Trebuie să inversăm această stare de lucruri, să punem viaţa duhovnicească în centrul vieţii noastre. Înțelepciunea lumii nu poate să salveze umanitatea. Parlamentele, guvernele, organizaţiile complexe ale statelor contemporane celor mai avansate sunt neputincioase. Umanitatea suferă neîncetat. Singura ieşire este de a găsi în noi înţelepciunea, hotărârea de a nu mai trăi după principiile acestei lumi, ci de a urma pe Hristos. Cum putem să ne aflăm calea? După Evanghelie, Hristos este calea noastră. Important este să avem conştiinţa că Hristos este Dumnezeu. Cel ce Îl iubeşte va fi veşnic aproape de El, acolo unde este. În viaţa noastră, fiecare pas este cu nepuţintă de despărţit de dogmele fundamentale ale credinţei noastre. Singurul lucru care ne atrage este Persoana lui Hristos. Trebuie să trăim în Hristos, ca măsură divină şi umană a tuturor lucrurilor.

Hristos a spus: Eu sunt Calea. Dacă El este Calea, nu trebuie să-L urmăm formal, din exterior, ci prin trăire interioară. Să ne aducem aminte că pe Golgota şi în Ghetsimani, El se lupta împotriva tuturor. Singur. Uneori, când dragostea lui Hristos ne pătrunde, simţim veşnicia. Aceasta nu poate fi înţeleasă pe cale raţională. Dumnezeu acţionează într-un fel propriu, care scapă puterii noastre de percepţie. Nu trebuie să fim prea raţionali în viaţa creştină. Sunt semne exterioare care ne ajută să apreciem la ce distanţă ne aflăm de Hristos. Urmăm noi cuvântul evanghelic? Am atins desăvârşirea, adică dragostea pentru întreaga lume, fără deosebire între prieteni şi duşmani?

(Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din duh, Editura Pelerinul, Iaşi, 1997, p. 16)