Să ne adunăm la biserică, căci aici vom primi tămăduire sufletelor şi trupurilor noastre; aici se săvârşeşte pentru noi în chip nespus mare taină; aici dumnezeiescul glas glăsuieşte la urechile inimilor noastre; aici întunericul păcatului se izgoneşte de la inimile noastre; aici Dumnezeiescul Fiu stă deasupra mesei în chip de negrăit, vărsându-Şi ca un miel sfântul Său sânge pentru noi, pentru iertarea păcatelor noastre, voind să ne facă moştenitori ai Împărăţiei Sale.

Pentru aceasta, fraţilor, trebuie să spălăm cu pocăinţă toată necurăţia noastră şi astfel să păşim către El, ştergând cu lacrimi păcatele cele ştiute şi cele neştiute. Să ne frângem inima noastră prin smerenie, cum şi El S-a micşorat pe Sine pentru noi, făcându-Se, totodată, Dumnezeu şi Om, ca să-l mântuiască pe om de smintelile cele diavoleşti. Iar Domnul ne-a arătat calea către mântuire, spunând: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia Cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia”.

Cel ce nu plânge pentru păcatele sale, acela fără de folos va plânge nemângâiat în chinul cel veşnic.

(Sfântul Clement de Ohrida, Cuvinte şi învăţături de folos pentru orice creştin, Editura Sophia, 2014, p. 25)