Dacă Dumnezeu a creat lumea, pe Dumnezeu cine L-a creat? De unde provine El?­

Cred că Biblia este singura tradiţie religioasă a umanităţii care vorbeşte despre o creaţie ex nihilo. În metafizica hindusă orientală, nu există diferenţă esen­ţială între absolutul divin şi manifestarea lumii pe care o vedem. Deci, în cele din urmă, Dumnezeu şi uni­versul în întregime sunt identici, în timp ce noi afirmăm că lumea a fost creată. Dumnezeu, evident, nu este creat. El este Creato­rul. El nu este în timp, pe când lumea şi timpul au început deodată. Înaintea creării universului nu exista timp. Aceasta este o problemă foarte importantă, întrucât creaţia ieşită din neant este chemată să parti­cipe la Dumnezeu. Aceasta este vocaţia omului de a fi el însuşi total unit cu Dumnezeu şi prin El restul cre­aţiei. Omul are o responsabilitate faţă de creaţie, fapt arătat de Sfântul Pavel în Epistola către Romani, când spune că toată creaţia este în durerile facerii, aşteptând eliberarea sa prin oameni. Şi acesta este un în­treg domeniu care se deschide în faţa noastră şi care a fost vreme îndelungată neglijat în teologie, mai cu seamă de teologia occidentală, care opune chiar spiri­tul materiei. Există o întreagă problemă a trans­figurării materiei şi aceasta este îndatorirea omului. Şi numai în această perspectivă putem să depăşim falsa opoziţie: materialism-spiritualism.

În viziunea Sfântului Grigorie Palama, noi trebuie să vorbim de un materialism spiritual sau de un trup spiritual (soma pnevmatikon) în care este depăşit ori­ce dualism al filosofiei greceşti şi în care actualmente putem spune că mai trăim încă. Şi de aceea, de exem­plu, noi vorbim de învierea trupurilor şi nu de o ieşi­re a sufletului din trup, pentru veşnicie; nu respingem aspectele materiale ale vieţii. (Părintele Symeon de la Essex)

(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de cîteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 146-147)