Articolele zilei

Avem nevoie de cât mai multă rugăciune!

Când un monah se roagă, copile, oricât ar fi de păcătos, rugăciunea lui, dacă e sinceră, degrabă e plinită de îngerii lui Dumnezeu, pe care Domnul i-a rânduit spre slujire aceluia, când a îmbrăcat schima. De aceea, să prețuim rugăciunea unui monah... Câtă vreme, copile, vor mai exista monahi care se roagă cu lacrimi pentru pocăința lor și pentru lumea toată, Dumnezeu va mai ține lumea aceasta.

Dar rugăciunea este din ce în ce mai puțină pe pământ, din ce în ce mai puțină, și răutățile se înmulțesc, încât Dumnezeu va trebui să scurteze vremurile...

De aceea avem nevoie, dragul Bunelului drag, de rugăciune, de cât mai multă rugăciune. Aceasta te va învăța pe tine multe, te va purta pe cărări luminoase, te va adăpa cu apă rece de izvor, de viață veșnică dătător; cu cât o vei înmulți, cu atât în Duhul vei spori. Hmm, iată că buneii plicticoși știu să scrie și versuri (și în limba rusă rimează), desigur, nu chiar așa ca nepoțeii lor, dar tot știu puțintel.. .(...)

Îmi mai spui că așa simți: „Fugi, taci, liniștește-te”... Cu adevărat, aceasta e calea, și nu o dată ți-am scris despre ea... Piotr, Piotr, adâncește-te în pustie, fugi în pustie, lasă toate cele trecute și înnoiește-te încet, încet... „Bine, dar unde, care pustie?”, mă întrebi... Ei, dragul Bunelului, fă-ți inima ta pustie față de duhurile deșarte ale lumii: de tot ceea ce ține de glumele ei deșarte, de ambițiile ei serbede, de rigorile ei de mucava, de mondenitatea care face toată viața cenușie, cenușie... Fă-ți inima ta pustie dinspre acestea, copile, și, încet-încet, la schitulețul din oaza de apă vie aflată în mijlocul acestei pustii, vor veni și îți vor sluji și te vor veseli îngerii, cu darurile lor dumnezeiești.

Căci altfel, poți fi în pustia Athosului cea mai adâncă, în pustia Siberiei cea mai sălbatică, și să n-ai liniște, pentru că nu ți-ai făurit încă pustie în inimă dinspre deșertăciunile lumii. Și invers, poți să fii călugăr și-n mijlocul orașului, unde și acolo Domnul te va ajuta cu harul Său să te pustiești față de comoditățile vieții citadine, copile drag. De aceea, totul se făurește întâi în inimă, și pustia, și fuga, și monahismul, apoi vine vremea dării pe față a acestei stări, adică a înfăptuirii a ceea ce ai înlăuntru...

Sfântul Arsenie avea deja pustia preadulce în inima sa, situația sa era „coaptă”, ca să zic așa, și plecarea lui nu a fost decât o consecință firească a ceea ce purta, de ceva vreme, în suflet. Așa va fi și cu tine, copile, dar ai răbdare puțintel... Domnul îți va rândui cele de care sufletul tău însetează, El nu rămâne dator dorurilor noastre... Mai multe, ce să-ți spun... Desigur că recomand, dragul Bunelului, ca fiind cel mai de folos pentru început celui iubitor de Dumnezeu să se ducă într-un schituleț mai departe de plaiurile natale, într-un loc mai liniștit, mai fără gâlcevi și fără zgomote. Marile orașe, în general, nu sunt prielnice pentru monahism, dar aceasta nu este o regulă... Cum iconomisește Dumnezeu pentru fiecare...

Piotr al meu drag, ți-am trimis un petec de cer... și, poate, un petec din inima mea, a Bunelului care te iubește.

(Părintele Selafiil, Bunelul meu din vecinicie  Scrisori din Siberia, Editura Cuvântul ortodox, București, 2013, pp. 75-77)

Autor: Cuviosul Selafiil Siberianul
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: