Au construit biserici în România comunistă și au primit „Crucea Moldavă” de ziua Sfintei Parascheva
La finalul Sfintei Liturghii, 17 preoți care au sprijinit construirea de biserici în perioada comunistă, au fost decorați de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, primind, pe lângă distincție, o Sfântă Scriptură cu scris mare și o icoană litografiată cu Sfânta Parascheva şi cu Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei.
„Aduc în fața dumneavoastră, spre cinstire, câțiva dintre preoții Arhiepiscopiei Iașilor. Se apropie, cu mila lui Dumnezeu, sărbătorirea a 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. Puțin câte puțin trec anii și uitam de acea perioadă de dinaintea lui decembrie ’89. Veteranii de război s-au dus sau se duc unul câte unul spre Împărăția Cerurilor. Cei care au pătimit în închisori, de asemenea ne părăsesc. Am socotit de bine, la apropierea acestui soroc, să ne aducem aminte de câteva clipe luminoase care au răzbătut ca o stea strălucitoare prin întunericul acelor vremi – și anume, de câțiva dintre preoții care mai sunt în viață și au zidit biserici înainte de 1990”, a subliniat IPS Părinte Mitropolit Teofan.
Cântarea „Vrednic este!” a încununat ceremonia prin care distincția „Crucea Moldavă” a fost primită de către preoții Curtean Ioan Zaharie, Bogus Gheorge, Sârbu Vasile, Rusu Mihai, Apostol Petru, Lăzărescu Eugen, Artemie Moldovan, Capșa Constantin, Florea Aurel, Dogariu Gheorghe, Lunic Aurel, Iușcă Paul și Mihai Nica, au primit din partea Sfintei Mitropolii, ordinul „Crucea Moldavă”. De asemenea, pr. Dănilă Ioan, Lucian Leonte, Ailincăi Dumitru, Manoliu Ioan au fost răsplătiți cu „Crucea Specială”.
***
Timp de aproape jumătate de veac, istoria României a fost marcată de dominația regimului totalitar-comunist, credinţa românilor fiind pusă la grea încercare. Ideologia care îl caracteriza nu avea niciun punct de intersecție nici cu doctrina și morala creștină ortodoxă, nici cu alte religii, pe care le considera otravă sau „opiu” pentru popor si despre care credea că sunt deosebit de periculoase prin faptul că ar putea influența populația.
Astfel, în această perioadă, peste 40.000 de locuinţe, monumente de artă şi cultură, mănăstiri şi biserici au fost dărâmate, unii preoți au fost condamnați și întemniţaţi, iar alții, prin daniile credincioșilor și ale administrațiilor eparhiale, au reușit să renoveze, consolideze sau chiar să edifice locașuri de închinare, în contextul în care Biserica Ortodoxă Română și celelalte culte au fost supuse mai multor presiuni, restricții și persecuții.
Galeria FOTO completă, aici: (Foto) „Crucea Moldavă” pentru preoții care au construit biserici în perioada comunistă