Atunci când îl cercetează durerea pe om, înseamnă că îl vizitează Hristos
Atunci când îl cercetează durerea pe om, înseamnă că îl vizitează Hristos. În timp ce, atunci când omul nu trece prin nicio încercare, este ca şi cum l-ar părăsi Dumnezeu, nici nu plăteşte datoriile, nici nu depune. Vorbesc desigur despre cel care nu vrea reaua pătimire pentru dragostea Iui Hristos, care îşi spune în sinea sa: „Sunt sănătos, am poftă de mâncare, mănânc bine, o duc foarte bine, sunt liniştit, etc...” şi nu spune nici măcar un „Slavă Ţie, Dumnezeule!”. Cel puţin dacă ar recunoaşte că toate aceste binecuvântări sunt ale lui Dumnezeu, oarecum s-ar aranja situaţia. Să spună: „Nu meritam toate acestea, dar fiindcă sunt neputincios, de aceea Dumnezeu mi le-a rânduit pe toate”.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 210-211)