Ai foarte multă grijă să nu te-apuci de nevoinţe trupeşti şi sufleteşti care sunt peste puterile tale. Şi pentru că eşti chinuit de gânduri viclene, află că simplul lor atac nu este păcat. Prin acest atac este încercată calitatea voinţei şi a puterii noastre de a ne lupta. Suntem liberi să cedăm în faţa gândurilor sau să le îndepărtăm. Dar dacă, după atac, primim gândul demonic, ce se amestecă în noi cu patima corespunzătoare lui, deja am păcătuit şi trebuie să ne pocăim.

Când nu ne simţim în stare să ne luptăm singuri împotriva unor gânduri atât de puternice şi de încurcate, să ne rugăm pentru ajutor la Domnul nostru Iisus Hristos şi la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Şi pentru că mândria este întotdeauna terenul propice unde se înrădăcinează şi biruiesc gândurile viclene, cel mai bun lucru pe care-l putem face este să ne smerim în permanenţă.

(Sfântul Macarie de la Optina, Poveţe duhovniceşti, Editura Egumeniţa, pp. 104-105)