Aici este drama acestei diluări de sens a ceea ce în­seamnă odihna creștinului. Dar mai este și varianta cealal­tă, pe care o știm cu toții: ce bine sforăie creștinul dumini­ca dimineața și zice că Domnul îl iartă, că doar a muncit toată săptămâna! E drept că aseară a stat până târziu de tot cu niște prieteni la sacrul grătar, la ieșirea la iarbă ver­de — noile terapii psiho-sociale pentru întărirea relațiilor intra-familiale. Fără îndoială că dracul grătarului și dracul mersului exact duminica dimineața la cumpărături prin mall-uri, pe colo, pe colo, nu e un drac nou, el e vechi, e bătrân, e dracul împrăștierii în orice altceva decât în Hristos, e dracul mersului la cumpăratul lumii, împotriva propriei tale firi, împotriva propriei tale ființe, împotriva propriului tău destin creștin. Și atunci, Biserica e pentru babe, e pentru fraierii de preoți. Nu e pentru noi, ăștia, dăștăpții, care avem mașini cu mii de cai putere, cât lo­comotivele dacă se poate, de nici nu mai avem unde să le parcăm, vedeți? Nu-i român fără o mașină! Ce român e ăla fără mașină? Cum poți tu să-ți manifești naționalismul pentru petrolul național, dacă nu-ți iei o mașină să o ții în curte?!

Ce frumos scrie un vlădică rus: „Iubitule! Dorești și cauți cinstea de om deștept. Îți amintești oare, cine este deștept cu adevărat? Om cu adevărat deștept este cel care se străduie pentru un singur lucru: să se supună în toate lui Dumnezeu și să placă Lui, dând mulțumită purtării Lui de grijă dumnezeiești pentru orice întâmplare din viața aceasta, plăcută sau amară, fiindcă este lucru înțelept să-i mulțumim doctorului și atunci când ne dă doctorii ama­re: și atunci, nu-I vom mulțumi, oare, în inimile noastre lui Dumnezeu pentru necazurile prin care înțelepciunea și harul Lui ne vindecă sufletul? Mântuiește-te! Prietene! Nu-i de niciun folos să înveți științele, dacă nu vei trăi cum Îi place lui Dumnezeu și cu frică de Dumnezeu. De­prinderea viețuirii celei bune și străduința pentru curățirea și îndreptarea sufletului îl fac pe om luminat și înțelept cu adevărat. Cine e străin de virtute nu știe nimic așa cum tre­buie și nici nu poate cunoaște, fiindcă – zice Sfântul Anto­nie cel Mare – singurul mijloc de a-L înțelege pe Atotbunul Dumnezeu și lucrurile dumnezeiești este bunătatea și viața neprihănită, prin care este atras harul Sfântului Duh, care povățuiește la tot adevărul. Mântuiește-te!” (Preasfințitul Ieremia Zăvorâtul, Doctorie duhovnicească adunată din lume sau Rețetar duhovnicesc, Ed. Sophia, București, 2010, p. 52).

În supra-saturarea aceasta de bunuri, am ascuns Bise­rica după garsonieră, casă, mașină, carieră, bani, afaceri, împrăștieri, grătare, mititei, toate celelalte. Abia undeva, așa, departe în zare – îi faci cu mâna din când în când –, Biserica! Și toate astea când, de fapt, adevărata odihnă nu poate veni decât de la Dumnezeul Care Se odihnește în Liturghie.

Teama mea cea mai mare este că, atât de tare ne-a cuprins duhul acesta al vacanțării, încât am uitat și să ne mai privim unii pe ceilalți! Căutăm doar să ne satisfa­cem micile noastre tabieturi personale, să ne satisfacem poftele noastre, și în niciun caz nu mai suntem capabili să creștem în sensibilitate în raport cu dorințele celor­lalți din jurul nostru, cu dorința lor de a ne avea, de a vorbi cu noi, de a se plimba, de a comenta împreună cu noi, știu eu, filmele văzute, concertele ascultate, cărțile citite... Doamne, ce-am zis! Cărțile, adică e mai mult de una! Asta începe să fie deja o problemă!

(Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism în vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, pp. 92-94)