Este adevărat că prin darul desăvârșit al lui Dumnezeu, întreaga viață a Fiului Său, adică judecata care a avut loc în viața Fiului Său, ar trebui să se repete în propria noastră viață. Dar chiar dacă primim de la Dumnezeu numai un mic dar, întrebuințându-l cu înțelepciune, acesta ne va uni cu Trupul Bisericii și cu Capul Trupului, cu Hristos. În acest chip, vom deveni părtași întâi Capului Trupului și apoi ai darurilor mădularelor puternice ale Trupului lui Hristos, care sunt sfinții. Așadar, oricât de mic ar fi darul nostru, dacă îl păstrăm și îl ocrotim, Dumnezeu ne va pune „credincioși peste multe”. Dacă păstrăm cu sfințenie ceea ce este puțin, Dumnezeu ne va covârși cu darurile Lui cele bogate. Prin micul nostru dar ne vom împărtăși de marile daruri ale sfinților.

De aceea, se cuvine ca în tot ceea ce facem să adăugăm o fărâmă de iubire. Atunci când vorbim despre ceva sau despre cineva, să adăugăm un strop de dragoste, să fim mărinimoși, vorbind frumos despre fratele nostru, chiar mai mult decât este el vrednic. La fel se cuvine să facem și atunci când ne gândim la ceva sau la cineva: să nu uităm să adăugăm acea fărâmă de iubire. Așadar, dacă în tot ce facem, în tot ce spunem și în tot ce gândim adăugăm o fărâmă de dragoste, atunci, treptat, vom moșteni marea dragoste care se revarsă din Crucea și Învierea lui Hristos. Cred că în felul acesta putem tâlcui cuvintele Domnului: „Cel ce este credincios peste puține, peste multe va fi pus” (Matei 25, 21).

(Arhimandritul Zaharia Zaharou, Adu-ți aminte de dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4-5) – Cele trei perioade ale vieții duhovnicești în teologia Părintelui Sofronie, Editura Doxologia, Iași, 2015, pp. 126-127)