Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași

SĂRBĂTOAREA SFINTEI PARASCHEVA (Iași, 2016) - comunicat de presă

În anul acesta, pelerinii care vor veni să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se vor putea închina şi la moaştele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul, aduse de la Mănăstirea Sfântul Neofit din Pafos, Cipru.

La evenimentele organizate în perioada 10-16 octombrie 2016, presa va avea acces pe baza acreditărilor de presă, emise la cerere de către Arhiepiscopia Iașilor, conform comunicatului transmis pe data de 6 septembrie a.c.. Precizăm că, fără acreditare, nici o persoană nu va avea acces în spațiile special amenajate pentru reprezentanții presei.

În data de 14 octombrie 2016, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe o scenă amplasată pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, situată în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.

Programul detaliat al evenimentelor prilejuite de sărbătoarea dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva este disponibil aici, iar informații despre viața Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul se găsesc aici.

Vă rugăm să urmăriți, în această perioadă, secțiunea specială dedicată hramului Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași de pe portalul www.doxologia.ro,  unde vor fi postate informații utile despre evenimentele desfășurate în această perioadă.

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor

Citește și alte articole despre: