În Sala Ofranda este ilustrată tema darului ritual în patru ipostaze: darul de muncă (sfințita trudă a mâinilor), ceara ca ofrandă (daruri de ceară), pâinea rituală, oul roșu și oul muncit pentru Paști (scris sau închistrit).

Darul către Biserică ilustrează creștinismul popular, prin elemente ce țin de tradiția manifestă, ce nu contravine dogmei, ci indică mai curând  profunzimea  trăirii ei în comunitatea restrânsă (familia) sau lărgită (parohia, satul).

Omul este dator să se aducă pe sine dar lui Dumnezeu. După acest dar tânjește Dumnezeu, Cel care Se dăruiește omului în Cuminicare. Omul are, însă, măsura nedeplină şi dăruiește doar parte din ce a primit, iar pe sine se cruță. Omul contemporan nu aduce dar, Dăruitorului, nici măcar această mică parte. Înaintașii, însă, aveau grijă să aducă lui Dumnezeu pârgă din osteneală şi din bunătăți, de aceea  aduceau daruri în biserici, ca să fie înfățișate daruri curate Lui. Aducerea de pârgă era prevăzută încă din Legea Veche: Cel dintâi snop al secerișului vostru să-l aduceți la preot. El va ridica acest snop înaintea Domnului, ca să aflați bunăvoință la El (Levitic 23.10-11); Nici un fel de pâine nouă , nici grăunțe uscate, nici grăunțe crude să nu mâncați până la ziua aceea în care veți aduce prinos Dumnezeului vostru. Acesta este așezământ veșnic în neamul vostru, oriunde veți locui (Levitic 23.14).

În practica religioasă din comunitățile tradiționale este firească aducerea ofrandelor la biserică, pentru că cel ce dăruiește cu bunăvoință pârga roadelor şi fruntea agoniselii primește binecuvântare şi are spor în toate cele bune şi de folos. Prin frunte se înțelege cele mai bune sau mai de calitate bunuri, considerate desăvârșite (fără prihană), iar pârga o constituiau primele roade sau rezultate ale muncii, ce trebuiau aduse mai înainte ca familia să se folosescă de ele. Astfel, se aducea la biserică, spre binecuvântarea turmelor, prima brânză din putina ce se desfăcea la Crăciun, prima bucată de pânză bună din valul țesut; cel mai bun fuior se punea la crucea preotului ce mergea cu Ajunul Bobotezei. Se aducea la biserică pârga stupului (primii faguri), pârga viei (primii struguri), pârga pomilor (primele şi cele mai frumoase roade), pârga turmei, cașul dulce făcut întâi.

Când din oarecare pricină nu reușeau să împlinească acest gând considerau că Dumnezeu nu le primește darul. Ce era acest dar? În primul rând truda mâinilor: bărbații lucrau pentru biserică, făceau diferite munci sau lucruri necesare, iar femeile țeseau pentru podoaba casei lui Dumnezeu. Ceara curată, pâinea şi vinul, oul sfințit, afierosit, erau şi ele daruri aduse, de obicei, la biserică.