În timp ce orașul cipriot Pafos se pregătește să devină Capitală Culturală Europeană în 2017, Iașul, capitala Moldovei, a făcut pași mari pentru o viitoare înfrățire cu orașul insular, cu care are puternice legături istorice[1]. Memoria revoluției de eliberare de la 1821 a poporului grec de pe continent, dar și din Cipru, de sub ocupația otomană, reține Iașul ca un loc de-a dreptul fondator pentru noul elenism, pentru faptul că de aici a pornit mișcarea care a generat Grecia modernă.

Simultan cu aceste demersuri, o acțiune de înfrățire, dar de data aceasta duhovnicească, s-a născut la inițiativa Editurii „Doxologia”, prin asumarea proiectului de traducere și publicare a operelor complete ale Sfântul Neofit Zăvorâtul din Pafos, unul dintre cei mai reprezentativi sfinți ai insulei din perioada bizantină, aflat în sinaxarul cipriot (ce conține aproximativ 240 de nume) alături de sfinți mult mai cunoscuți precum Sfântul și dreptul Lazăr, cel înviat a patra zi, Spiridon al Trimitundei, Epifanie de Salamina, Arcadie Arhiepiscopul Constantiei. Deși este foarte puțin cunoscut la noi, Sfântul Neofit, cel supranumit Gură de Aur al Ciprului, a fost cunoscut și cercetat mult în Occident din pricina în special a valorii istorice a operei sale, Testamentul tipiconalconstituind un document prețios cu  privire la organizarea vieții monahale în Cipru în perioada bizantină. Odată cu publicarea recentă a ediției critice a operei sale, textele sale au devenit accesibile în întregime cercetătorilor, descoperind un autor în primul rând cu o extraordinară viziune duhovnicească.

Cine este Sfântul Neofit?

Sfântul Neofit, zăvorâtul din Pafos, s-a născut în anul 1134, în satul Lefkara lângă Larnaka. Când a împlinit vârsta de 18 ani, părinții lui l-au logodit. Însă tânărul Neofit a fugit din casa părintească, mergând la mănăstirea Sfântului Ioan Hrisostom din muntele Koutsouvéntis. După două luni, părinții săi l-au găsit și l-au luat acasă. Neofit nu voia nici în ruptul capului să se însoare, ci să se călugărească. Văzând părinții săi cât de ferm era în hotărârea lui, au renunțat la planurile de căsătorie.

S-a întors deci Neofit din nou la mănăstire și a căzut la picioarele egumenului, rugându-l să-l primescă ca frate, iar acesta l-a primit. Timp de cinci ani a avut ca ascultare să îngrijească viile mănăstirii, timp în care a învățat Psaltirea pe de rost. Însă, întrucât nu era mulțumit de viața ascetică de aici, ci căuta o viață mai aspră, a plecat în Melissóvouno, unde s-a nevoit într-o peșteră timp de un an. Apoi a luat o corabie și a plecat la Sfintele locuri în Ierusalim, unde a stat șase luni, după care s-a întors în Cipru, mai exact în Pafos.

Aici soldații care păzeau cetatea, socotindu-l suspect, l-au băgat la închisoare, unde a stat o zi și o noapte. După ce a fost eliberat, Neofit s-a retras mai în înteriorul insulei pentru a găsi un loc mai izolat unde să se nevoiască. După ce a peregrinat din iunie până în septembrie, a găsit într-un sfârșit o peșteră care era plină de păsări și șerpi. Timp de un an a muncit din greu pentru a o adânci, terminând aceasta în ziua pomenirii Cinstitei Cruci. Această peșteră a numit-o «έγκλειστρα» adică loc zăvorât, zăvorniță, de aceea el însuși este numit în sinaxar «Sfântul Neofit Zăvorâtul».

Vestea despre sfințenia vieții sale s-a răspândit în toată insula Ciprului, încât mulți au venit să-l vadă, dorind să se nevoiască alături de el. Atunci sfântul a construit o mănăstire mare, cu hramul Sfintei Cruci. Atât peștera cât și mănăstirea s-au păstrat intacte până în ziua de azi. Peștera a fost pictată încă de pe vremea sfântului cu scene din Evanghelie și cu diverși cuvioși, într-un stil simplu și cu un pronunțat caracter eshatologic. Această pictură este astăzi de o valoare inestimabilăă. Într-o chilie săpată spre interiorul peșterii, se află și mormântul sfântului. În această peșteră a trăit în izolare totală timp de aproape 60 de ani, nevoindu-se în post, rugăciune și cercetarea Scripturilor zi și noapte. Numai duminica cobora cu ajutorul unei scări în peștera de mai jos pentru a rosti un cuvânt de învățătură ucenicilor săi.

Trebuie spus că Sfântul Neofit n-a fost deloc învățat în copilărie, datorită lipsurilor materiale dar și din lipsa școlilor, încât la vârsta plecării la mănăstire nu știa nici măcar să citească cele mai elementare lucruri. Evlavia, inteligența și dorința sa arzătoare de a cunoaște tainele lui Dumnezeu l-au făcut ca în scurt timp să recupereze și să depășească pe cei mai mulți din generația sa. A fost socotit de toți un adevărat autodidact și theodidact, de aceea, opera sa este cu atât mai impresionantă. Astfel, Sfântul Neofit a scris șaisprezece cărți, pline de mireasma Sfântului Duh, lista lor fiind confirmată de autor la sfârșitul vieții și în Testamentul tipiconal.

Și-a cunoscut dinainte ziua când va adormi. Adunându-i pe ucenicii săi, i-a îndemnat să trăiască în iubire și bună înțelegere, respectând rânduielile pe care le-a lăsat scrise. Și-a dat duhul în mâinile Domnului pe 12 aprilie 1215. Pomenirea Sfântului Neofit se săvârşeşte și pe 28 septembrie, atunci când a avut loc găsirea mormântului şi a cinstitelor sale moaște, la anul 1750.

Scrierile Sfântului Neofit

Opera Sfântului Neofit este foarte vastă și a fost editată critic între anii 1996-2008 de o echipă de cercetători din Tesalonic, coordonată de Nikolaos Gr. Zaharopoulos, Ioannis D. Karavidopoulos, Christos K. Oikonomou și Dimitrios G. Tsamis (†)  Aceeași echipă de cercetători lucrează acum și la traducerea în neogreacă a operei sfântului. Ediția de la Iași este astfel prima traducere integrală într-o limbă modernă a operei sfântului, până acum doar Testamentul tipiconal bucurându-se de circulația internațională, după traducerea în engleză a Catiei Galatariotou. Restul scrierilor au rămas până acum inedite, în originalul lor în greaca veche.

Opera sfântului este impresionantă, atât prin dimensiuni cât și prin conținut și cuprinde în noua ediție critică cinci volume mari (al șaselea conține indici pentru întreaga operă), fiecare volum însumând peste 400 de pagini. Cercetătorii actuali îl consideră pe Sfântul Neofit drept cel mai prolific autor bizantin din secolul al XII-lea după canonistul Teodor Valsamon.

Primul volum, apărut la Editura „Doxologia” în 2015, cuprinde două opere importante: o tâlcuire la poruncile Domnului Hristos din Predica de pe Munte, intitulată Zece cuvinte despre poruncile lui Hristos, prima sa scriere, în ordine cronologică, și o a doua lucrare intitulată Cincizeci de capete (Pentikontakefalon), unde abordează teme biblice și teologice, precum răbdarea lui Iov, căderea protopărinților, păcatul lui Cain, avem aici și o exegeză la Cântarea Cântărilor în viziune eschatologică, meditații asupra morții, etc. Traducerea din greaca veche aparține Laurei Enache, cunoscut traducător din greaca patristică și bizantină, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Studiile introductive au fost realizate de profesorii I. E. Stefanis și P. Sotiriadis de la Tesalonic, editorii textrului critic și au fost traduse în limba română de Doru Octavian Vasile. Ediția românească a acestui prim volum este îngrijită de pr. Dragoș Bahrim, care și coordonează seria de autor dedicată Sfântului Neofit împreună cu bizantinologul Petre Guran. Trebuie menționat faptul că întreaga ediție românească s-a bucurat de sprijinul total și generozitatea Mănăstirii din Pafos a Sfântului Neofit și mai ales a părintelui stareț, Preasfințitul Leontie care ne-a încurajat efortul.

Celelalte patru volume vor vedea lumina tiparului chiar în preajma Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași.  Astfel, volumul al doilea cuprinde două opere ale Sfântului, Catehezele și Testamentul tipiconal. Ambele au un pronunțat caracter monastic ascetic, cuprinzând învățături despre ascultare, despre înfrânare și despătimire, despre virtuți, totul organizat liturgic în funcție de sărbătorile de peste an, iar altele fiind o lectură folositoare în Sfântul și Marele Post. Volumul al treilea intitulat Panegirice, cuprinde cuvinte de laudă la unele praznice dar și la sărbători ale sfinților: Sf. Mamant, Sfântul Dimitrie, Sfinții Theosevie și Arcadie, Înălțarea Cinstitei Cruci, Adormirea Maicii Domnului, și altele. Volumul cuprinde și o tâlcuire sumară, mai degrabă un rezumat, al Apocalipsei. Volumul al patrulea, cuprinde mai multe tâlcuiri, la Hexaimeron, o tâlcuire hristologică la Psaltirea lui David, la Ode și la Cântarea Cântărilor. Volumul al cincilea cuprinde o amplă tâlcuire la canoanele praznicelor împărătești, alături de opere de mai mici dimensiuni, cuvinte de laudă, Cartea semnelor dumnezeiești, în care scrie despre eclipse de soare și de lună, cutremure, foamete și în cele din urmă cuprinde și câteva epistole păstrate.

Acest amplu proiect de traducere în premieră în limba română a scrierilor Sfântului Neofit se va finaliza în luna octombrie cu apariția cărții Omilii la Maica Domnului, îmbogățind tezaurul patristic în limba română cu opera acestui briliant autor, de mare folos monahilor, teologilor și tuturor creștinilor.

De asemenea, în această perioadă, Editura Doxologia a publicat și volumele Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru de Gheronda Iosif Vatopedinul și Slujba Sfântului Neofit Zăvorâtul din Cipru.

Pr. Dragoș Bahrim

Referințe:

Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Scrieri I. Zece cuvinte despre poruncile lui Hristos. Cincizeci de capete (Colecția Viața în Hristos, serie de autor Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, 1), traducere din greaca veche Laura Enache, studii introductive de I.E. Stefanis și P. Sotiriadis, traduse de Doru Octavian Vasile,  ediție îngrijită de Pr. Dragoș Bahrim, Editura Doxologia, Iași, 2015, XX + 430 p., ISBN: 978-606-666-420-2.

Gheronda Iosif Vatopedinul, Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, trad. Laura Enache, Editura Doxologia, Iași, 2015, 126 p.

Ἁγίου Νεοϕύτου τοῦ Ἐγκλείστου, Συγγράμματα, 6 τ., Paphos, 1996-2008.

Catia Galatariotou, The Making of a Saint. The Life, Times and Sanctification of Neophytos the Recluse, Cambridge, 1991.

Catia Galatariotou, „Neophytos: Testamentary Rule of Neophytos for the Hermitage of the Holy Cross near Ktima in Cyprus”, în John Thomas, Angela Constantinides Hero (eds.), Byzantine Monastic Foundation Documents. A Complete Translation of the Surviving Founders’ Typika and Testaments, t. 4, Washington, 2000, pp. 1338-73.

Hippolyte  Delehaye, „Saints de Chypre”, Analecta Bollandiana, 26 (1907), pp. 161–301, mai ales pp. 274–297.

I.P. Tsiknopoulos, „Ἡ θαυμαστὴ προσωπικότης τοῦ Νεοφύτου πρεσβυτέρου μοναχοῦ καὶ ἐγκλείστου”, Byzantion, 37 (1967), pp. 311-413.