Când medicul face operaţia şi bolnavul, din pricina durerii, reacţionează şi rupe bandajele, îşi scoate firele, îl loveşte pe doctor şi îl înjură, ce va spune acela? El n-a vrut să-i facă intervenţia spre a-i face rău, ci ca să-l vindece! Lipsa de minte a bolnavului îi poate aduce moartea. La fel facem şi noi când reacţionăm la încercările pe care ni le dă Dumnezeu spre folosul nostru duhovnicesc.

De suflet, care este veşnic şi nemuritor, trebuie să avem mare grijă, ca să nu-l pierdem. Sufletul nostru se pierde atunci când urmăm calea păcatului, când dobândim „cancerul” fărădelegii. Atunci suferim moarte sufletească, adică despărţirea pe veşnicie a sufletului de Dumnezeu.

„Vă trimit o reţetă duhovnicească şi vă recomand să luaţi medicamentul propus de câteva ori pe zi, mai ales în clipele de grea suferinţă sufletească şi trupească.”

Important este ca părintele duhovnicesc să ne arate calea spre Împărăţia cerurilor, să ne ţină din scurt. 

Omul crede în ce spune baba şi primeşte ajutor conform credinţei lui. Astfel, omul se prinde în plasa diavolului, iar după aceea nu mai ştie cum să se elibereze din ea.

Când primim un cuvânt de la părintele nostru şi ne „ascuţim” auzul pentru a-l prinde cu credinţă, atunci Dumnezeu ne dă ceea ce ne este de trebuinţă ca să ne tămăduim duhovniceşte. Dar vindecarea depinde de ascultare şi de cunoaşterea „limbii lui Dumnezeu”.

Atunci când întâlnim un om cu adevărat smerit, simţim libertatea în care petrece acesta. El şi-a aflat „inima adâncă” şi, ancorând într-însa întreaga lui fiinţă, este acum în stare a-i iubi pe semenii săi, a le asculta durerile şi a suferi împreună cu ei. Un astfel de om a atins universalitatea lui Hristos aici pe pământ şi s-a făcut părtaş zidirii celei noi, comuniunii tuturor sfinţilor.

„Cum putem supravieţui în această lume? Ca să supravieţuiască, omul trebuie să fie fără greşeală, desăvârşit! La tot pasul întâlneşte numai greutăţi şi ispite”. La care el mi-a răspuns: „Greşeşti. Nu trebuie să fim desăvârşiţi, trebuie numai să avem un punct de referinţă, căci dacă avem un punct de referinţă, atunci păstrăm frica lui Dumnezeu care ne ocroteşte”.

Din punct de vedere creştin, nu este cu putinţă să se conceapă nici iubire fără adevăr, nici adevăr fără iubire.

Chiar şi la mesele pe care le facem, îi chemăm şi îi cinstim pe prietenii noştri, care ne vor răsplăti şi ei asemenea. Nu ne-am dus să căutăm vreun sărac, care nu are ce mânca, şi să-i spunem: „Nu vii la noi, să mănânci ceva?”.