Pocăinţa este nu numai regretarea trecutului, ci transformarea totală a  perspectivei, înnoirea manierei de a ne raporta la Dumnezeu, la alţii şi la noi înşine.

Plină, în acelaşi timp, de durere şi de bucurie, pocăinţa exprimă tensiunea creatoare care a impregnat totdeauna viaţa creştină aici pe pământ, pe care Sfântul Apostol Pavel a descris-o atât de viu: „Purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru ca fiind în pragul morţii, deşi iată că trăim ca nişte întristaţi, dar pururea bucurându-ne”. 

Dacă nu suferi pătimirile, nu poţi ajunge la cruce. Iar de rabzi mai întâi pătimirile, vei intra la limanul odihnei Lui. Şi te vei linişti apoi intru toată negrija, având sufletul întărit şi lipit de Domnul pentru totdeauna, străjuit în credinţă, bucurându-se întru nădejde, veselindu-se în dragoste, păzit în sfânta şi cea de o fiinţă Treime.

Taie aceste trei lucruri: voia proprie, îndreptăţirea de sine şi lăcomia pântecelui.

Un singur lucru „nu poate” Dumnezeu: să ne mântuiască fără de consimţământul nostru.

Caricaturizarea obscenităţii îi răpeşte diavolului masca tragică şi mantia strălucitoare a iluzionistului.

Dumnezeu a creat lumea inocentă, fără de rău. Dar pe om l-a creat liber, adică liber de a crea răul, de a-l introduce în lume. Acesta e riscul pe care şi l-a luat Dumnezeu prin actul creaţiunii.

În Sala Baptisteriu din cadrul Muzeului Mitropolitan din Iași a avut loc marți după-amiază, 4 februarie 2020, vernisajul expoziției „Mărturii iconografice”, organizată de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Evenimentul a reunit studenți, profesori și iubitori de artă sacră, care au admirat lucrările prezentate de prof. Petru Sofragiu, autorul expoziției.

ÎI iubeşti ca pe unul care e făptură a lui Dumnezeu, care poartă chip dumnezeiesc. Sunt destule temeiuri ca să-l primeşti în suflet, să-l iubeşti. Nu se pune problema să ne manifestăm iubirea numai față de oameni care sunt de-o credință cu noi. Îi iubim pe toţi oamenii, indiferent de ce credinţă ar fi.

Trebuie să nu aibă omul impresia că îl ajuţi doar aşa... dintr-o datorie, ci îl ajuţi pentru că vrei să-i faci bine, vrei să-i fii de folos.