Una dintre dogmele creștine cel mai greu de înțeles și de acceptat pentru necreștini și anticreștini este creatio ex nihilo: crearea lumii de către Dumnezeu nu din El Însuși, nu dintr-o materie deja existentă, ci din nimic. Cu toate acestea, fără a înțelege creația, absurdistul dă mărturie despre realita­tea ei prin faptul că o inversează și o parodia­ză, încearcă, de fapt, să o nimicească, să întoarcă lumea tocmai la acel nimic din care Dumnezeu a chemat-o mai întâi.

Din Pateric aflăm că vechii asceți, când pentru o perioadă nu aveau nicio greutate sau nicio ispită, ziceau, cu neliniște, că „i-a uitat Dumnezeu” și se simțeau în siguranță numai atunci când dragostea lui Dumnezeu le trimitea încercări.

Principalul rost al Bisericii nu este lucrarea de asistență socială – care nu este totuși lăsată deoparte –, ci mântuirea credincioșilor, „pentru care a murit Hristos” (Romani 14, 15), prin participarea lor la Sfintele Taine.

Îndrumarea duhovnicească a fiecărui suflet este lucrarea duhovnicului și nu se face cu îndrumări generale sau „rețete”, ci cu moduri particulare de educare, în funcție de constituția sufletească, de nevoile și puterile celui ce se mărturisește.

De vrei să-l biruiești pe vrăjmașul care neîncetat veghează și pândește, trebuie ca și tu să veghezi la venirea lui, și atunci Hristos îți va ajuta să-l biruiești.

Nevoința rugăciunii este barometrul duhovnicesc care arată cum este vremea sufletului nostru. Dacă însetăm după rugăciune, este un semn bun. El arată că sufletul nostru este viu și însetează după Dumnezeu.

Întreaga viață pământească a Mântuitorului este o pildă minunată de smerenie nemaivăzută.

Atunci se va vedea și ce ți-ai clădit, pe care ți le-ai ales: oile sau caprele.

Să nu îi socotim nefericiți pe aceia dintre noi, care rabdă fără niciun fel de mângâiere suferințele, sărăcia și orice fel de alte necazuri.

Drepții nu sunt porniți împotriva păcătoșilor, nu-i urăsc, ci îi compătimesc în nenorocirea lor și se mâhnesc pentru aceasta.