Muzeul Mitropolitan > Exponatul lunii
Exponatul lunii decembrie: Potir din argint, realizat în anul 1816

Conform ștanței de atelier, cu care sunt marcate cupa și baza potirului, acesta a fost realizat în anul 1816, într-un atelier vienez, și este din argint, decorat prin tehnica ciocănirii, cizelării și a emailului, având dimensiunile 29, 5cm/ 9, 25cm/ 16,17cm și 596 grame.

Este un potir de o remarcabilă frumusețe decorativă. Cupa sa, cilindrică la partea superioară și semisferică la bază, este ornată cu motive florale în relief, reprezentând frunze de acant și trandafiri. Acest decor vegetal alternează cu medalioane de formă ovală, lucrate în tehnica emailului, fixate într-o  montură de argint și încadrate de vrejuri de viță de vie cu struguri și spice de grâu, realizate cu o deosebită acuratețe artistică.

Pe medalioane sunt pictate, în stil clasicizant, scene din viața Mântuitorului: Răstignirea, Punerea în mormânt și Învierea. Cupa se sprijină pe un picior piriform, având trei semisfere decorate cu motive vegetale. La rândul său, piciorul se continuă cu o bază  semisferică, care are marginea alveolată. Corpul propriu-zis al bazei continuă seria de motive ornamentale întâlnite la cupă și, de asemenea, 3 medalioane realizate, tot în tehnica emailului, cu scene din ciclul Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos.

În partea de sus a cupei este gravată o inscripție în limba română, cu caractere chirilice, dispusă pe un singur rând, care are următorul text: „Cel ce mănâncă Trupul meu și be Sângele meu întru mine petrece și eu întru dânsul (Ioan 6, 56).

Acest potir, alături de alte obiecte care fac parte din expoziția permanentă, reprezintă doar unul dintre motivele pentru care merită vizitat Muzeul Mitropolitan din Iași.

Autor: Elena Gherman
 
Pentru o mai bună cunoaștere a acestor comori de artă veche românească și în dorința noastră de a capta interesul publicului pentru a împărtăși alături de noi bucuria de le admira am inițiat un serial intitulat „Exponatul lunii”. Intenționăm, astfel, să prezentăm lunar, un obiect care face parte din expoziția permanentă a Muzeului Mitropolitan.
 
Citește și alte articole despre: Exponatul lunii, potir
  • Potir din argint, realizat în anul 1816
  • Potir din argint, realizat în anul 1816
  • Potir din argint, realizat în anul 1816
  • Potir din argint, realizat în anul 1816
  • Potir din argint, realizat în anul 1816