Cum a scris Sfântul Neofit un cuvânt de laudă la Sfântul Diomide
S-a apărat cu toate acestea de aceste acuzații zicând că acuzatorii lui „Învinuiesc cu reavoință opere pe care nici nu le-au văzut, nici nu le-au auzit...” Învățătorii Bisericii au scris zeci de mii de cărți, dogmatice, de învățătură, panegirice, metafraze și cântări, lăudându-L pe Dumnezeu și pe Sfinții Lui. Ei nu au scris altceva, ci potrivit cu ceea ce au predat și au dogmatisit Sfinții Apostoli, nu un alt Hristos, nici o altă Evanghelie, nici altă credință nu au propovăduit, ci mai degrabă au lămurit și au adeverit și au ritorisit toate cele care le-au aflat greu de înțeles la Apostoli. Același cuget îl cuprind și cărțile scrise de mine fără să sară deloc afară din adevăr și din dogmele drepte”. De altfel cum spune undeva, cele pe care le scrie, le scrie în primul rând pentru sine și el nu silește pe nimeni să ia scrierile lui, nici iarăși nu poate împiedica dacă cineva vrea să le mediteze și să se folosească, fiindcă mulți care le-au meditat s-au minunat și au slăvit pe Dumnezeu.
După multe siliri și rugăminți ale fratelui lui Ioan încheie opera lui rămasă pe jumătate scrisă și nu mai primește să mai scrie nimic.
Totuși pronia cea atotbună a lui Dumnezeu, nu a voit să închidă gura aceasta inspirată de Duhul Sfânt, pentru aceea și intervine și dă curaj cuviosului și îl încredințează că aceasta este voia lui Dumnezeu și să înainteze ascultând tainicele porunci dinlăuntru ale Duhului Sfânt. Astfel, peste puțină vreme, vine în peșteră preotul paracliser al Bisericii Sfântului Diomide, episcopul Lefcosiei și îl roagă fierbinte pe cuvios să scrie un cuvânt de laudă la Sfântul Diomide. Dar sfântul hotărâse deja să nu mai scrie, de aceea refuză categoric deși preotul a rămas pentru o zi și o noapte la poarta exterioară, după atâta călătorie, rugându-l neîncetat pe sfântul să se învoiască și să scrie. În final cuviosul ca să nu-l întristeze pe preot și temându-se ca nu cumva refuzul său să fie socotit dispreț față de sfântul s-a învoit cu multă îndoială să accepte să scrie ceea ce îl va lumina Sfântul.
Și într-adevăr. Sfântul l-a vizitat pe cuviosul Neofit și îi cere să accepte să scrie viața lui. Iată cum relatează faptul cuviosul părintele nostru: „În ziua a 28-a a lunii Octombrie am văzut în vedenie de noapte venind la mine un mitropolit grăbindu-mă să scriu viața și faptele lui. Iar eu smerindu-mă și refuzând ziceam: „Cine sunt eu, stăpâne, ca tu să mă faci pe mine părinte duhovnicesc. Trebuie mai curând să găsești un bărbat la măsura ta și cu el să te întâlnești”. Dar când l-am văzut pe el devenind foarte trist la acest răspuns al meu, iarăși i-am spus lui: „Nu te întrista, stăpâne, și iată, eu voi face voia ta, precum ai poruncit”. Imediat după aceea sfântul trezindu-se, a considerat vedenia lui un vis obișnuit al minții adormite.
(Gheronda Iosif Vatopedinul, Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Editura Sfânta Mare Mănăstire a Vatopedului, Sfântul Munte, 1988)