Viața Sfintei Parascheva

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuieşte pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. În mod deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 370 de ani moaştele ei se găsesc la Iaşi, fiind izvor de binecuvântare şi de însănătoşire duhovnicească şi trupească pentru toţi cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlocitoare către Preamilostivul Dumnezeu. Dacă Sfânta Muceniţă Parascheva, prăznuită la 26 iulie în calendarul ortodox, este cunoscută în popor cu numele Sfânta Vineri, Cuvioasa Maică Parascheva a fost numită în Moldova Vinerea Mare. Ca un simbol al unităţii Ortodoxiei de pretutindeni, lucrarea săvârşită în lume după trecerea la Domnul a Sfintei Parascheva arată că sfinţenia ridică din neamul său pe omul ce s-a asemănat cu Dumnezeu, făcându-l lumină de iubire şi apropiere între toţi cei care mărturisesc şi trăiesc în aceeaşi credinţă.