Evenimente
Ansamblul Mitropolitan din Iaşi s-a deschis pentru public
26 Mai 2016 19:30

Slujba de binecuvântare a lucrărilor fost oficiată în Sala „Baptisteriu” a noului Muzeu Mitropolitan de către Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a numeroși părinți consilieri, a reprezentanților autorităților locale și județene și a specialiștilor ce au contribuit la punerea în practică a proiectului.

După oficierea slujbei și după vizitarea Muzeului Mitropolitan, manifestarea a continuat în Sala „Sinaxar”, unde cei prezenți au vizionat un film de prezentare a Ansamblului mitropolitan din Iaşi. În continuare, au urmat alocuțiunile reprezentanților Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și a autorităților locale și județene.

„Tot ce s-a realizat este un omagiu adus Sfintei Cuvioase Parascheva”

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a subliniat importanța lucrărilor realizate, văzute ca un omagiu adus Sfintei Cuvioase Parascheva:  „Aceste lucrări încep să-și arate roadele. Pelerinii sunt bucuroși pentru că regăsesc aici un spațiu schimbat, mult mai primitor, și se bucură pentru aceasta, considerând – și acesta este adevărul –, că tot ce s-a realizat este un omagiu adus Sfintei Cuvioase Parascheva, spre care ei se îndreaptă în fiecare zi din an și într-un număr foarte mare la anumite sărbători din an. Turiștii descoperă că există și o altă latură decât cea liturgică, anume cea de patrimoniu, cea turistică, cea culturală. Iubitorii de patrimoniu se bucură văzând că șase clădiri – monumente istorice din incinta ansamblului mitropolitan au fost restaurate, iar iubitorii de obiecte bisericești se întâlnesc pentru prima dată cu unele exponate ale Catedralei Mitropolitane sau cu obiecte aduse din reședința mitropolitană sau din alte muzee ale Mitropoliei. Iubitorii de carte veche, de manuscrise, au de asemenea șansa să vadă pentru prima dată sau să regăsească colecții rare, restaurate și depozitate în spații bine îngrijite corespunzător”.

„Ierusalimul Moldovei”

„Ierusalimul Moldovei” sau „Maica bisericilor moldave”, așa cum a fost numit Ansamblul Mitropolitan din Iași, a reprezentat centrul de greutate în jurul căruia s-a dezvoltat, în timp, orașul Iași.

Prin proiectul „Valorificarea turistică a Ansamblului Mitropolitan din Iaşi”, s-au efectuat următoarele lucrări de restaurare și consolidare: restaurarea Catapetesmei din Catedrala Mitropolitană și a Catapetesmei din Biserica „Sfântul Gheorghe” – Mitropolia Veche; consolidarea, restaurarea fațadelor și înlocuirea tâmplăriei exterioare la Biserica „Sfântul Gheorghe” – Mitropolia Veche; consolidarea, restaurarea fațadelor, a învelitorii și înlocuirea tâmplăriei la Cancelaria Mitropolitană; consolidarea, restaurarea fațadelor, a învelitorii și înlocuirea tâmplăriei la Biblioteca Mitropolitană; restaurarea faţadelor, înlocuirea tâmplăriei exterioare și a învelitorii la Căminul monahal „Sfântul Gheorghe” și Casa Epivata; restaurarea faţadelor și înlocuirea tâmplăriei exterioare la Reședința Mitropolitană; amenajarea Muzeului Mitropolitan; amenajarea unui punct de informare turistică la demisolul Bibliotecii Mitropolitane; amenajarea de grupuri sanitare pentru turiști; amenajarea de locuri de parcare, grupuri sanitare și platforme de acces pentru persoane cu dizabilități; realizarea iluminatului arhitectural și a iluminatului de incintă; realizarea lucrărilor de amenajare peisagistică; construcția, reabilitarea și modernizarea aleilor din incintă; reabilitarea împrejmuirii clădirilor Centrului eparhial Iași.

Un nou muzeu în Iași: Muzeul Mitropolitan

Muzeul Mitropolitan, noutatea proiectului, este organizat în demisolul Catedralei Mitropolitane. O trăsătură distinctă a spațiului este autonomia sălilor, ce comunică prin culoare. Expoziția de bază a muzeului este organizată tematic, pe săli. Sala „Sinaxar”, cu localizare sub esplanada Catedralei Mitropolitane: denumirea sălii este dată de expoziția de bază şi tema alocată acestui spațiu, Sinaxarul ortodox, ce cuprinde Calendarul ortodox al tuturor Sfinților şi al Praznicelor din Anul bisericesc. Din această temă generală se extrag teme de expoziții temporare pentru acest spațiu. Sala „Ofranda”, amplasată între Sala Sinaxar și Sala Eclesia: în această sală este ilustrată tema darului ritual în patru ipostaze: darul de muncă (sfințita trudă a mâinilor), ceara ca ofrandă (daruri de ceară), pâinea rituală, precum și oul roșu și oul muncit pentru Paști (scris sau închistrit). Sala „Ctitorilor”, localizată între Sala Ofranda și Sala Eclesia: spațiul denumit generic Sala Ctitorilor prezintă două colecții speciale de obiecte puțin sau deloc cunoscute publicului: Antimisele şi Pomelnicele ctitorești (diptice și pălmare). Sala „Eclesia”, cu localizare sub Catedrala Mitropolitană: în această sală este descris drumul pe care urcă omul spre cer. Acest drum, făcut împreună cu şi ajutați de Maica noastră, Biserica, este înfățișat prin prezentarea Tainelor Bisericii şi a lucrărilor sfințitoare asupra omului şi creației.  „Calea Crucii”, amplasată în culoarul perimetral subteran al Catedralei Mitropolitane, oferă o perspectivă inedită asupra zonei de fundare a construcției și prilejuiește o incursiune spectaculoasă în timp. Acesta este valorificat prin plasarea unor exponate compatibile spațiului și microclimatului: pietre tombale, monumente funerare (cruci vechi de piatră), clopote de biserică, toace și tochițe metalice, troițe. Sala „Istoria duhovnicească a Moldovei”, localizată între Sala Eclesia și Sala Baptisteriu: pe pereții acesteia sunt expuse hărțile istorice ale Moldovei de-a lungul a șase secole ce curg de la recunoașterea Mitropoliei Moldovei, împreună cu tabelele de corespondență între succesiunea domniilor din fiecare secol și succesiunea mitropoliților Moldovei. Sala „Baptisteriu”, cu localizare sub Fântâna lui Hodocin: este organizat în jurul bazinului pentru botezul adulților, care dă și numele sălii. Este un spațiu expozițional, în care sunt abordate două teme importante: persoanele care slujesc Biserica și fac parte din laicat, respectiv slujitorii Altarului, ce formează clerul. Tot aici este și un spațiu liturgic, pentru săvârșirea Tainei Sfântului Botez pentru adulți.

Valoarea investițiilor realizate în cadrul proiectului „Valorificarea turistică a Ansamblului mitropolitan din Iaşi“ a fost de peste 60 milioane de lei, din care 98% asistență financiară nerambursabilă.

Pe scurt, proiectul a însemnat:

  • 6 monumente istorice ieșene din Grupa A restaurate și protejate;
  • 19.134 de mp de suprafață restaurată a obiectivelor de patrimoniu;
  • Peste 18.000 de mp de amenajări peisagistice, alei pietonale și auto realizate;
  • 5000 de mc de beton;
  • 800 de corpuri de iluminat;
  • 450 de tone de armătură oțel beton;
  • 80.000 de cărămizi pentru realizarea cupolelor și firidelor;
  • 8000 de metri de țevi pentru instalații;
  • 20 de km de cabluri;
  • Aproximativ 300 de muncitori și 50 de specialiști.
Citește și alte articole despre: Ansamblul Mitropolitan Iasi, inaugurare