Muzeul Mitropolitan > Săli
Sala Istoria Duhovnicească a Moldovei

Istoria Moldovei a fost abordată aproape totdeauna numai sub aspect politic, dar această abordare este insuficientă pentru un stat ce s-a identificat de-a lungul timpului drept creștin şi a fost condus de domnitori care, în bună parte, s-au declarat apărători ai Ortodoxiei, atleți creștini, profil pe care doreau să îl impună pe plan intern şi în relațiile externe. Mereu lovită, ciuntită adeseori, Țara Moldovei a trecut, în decursul ultimelor șase secole, aproximativ 200 de schimbări de domnie (domnitori, conducători politici şi regimuri politice). Pentru aceeași perioadă, sinodiconul Mitropoliei Moldovei înregistrează circa 70 de conducători spirituali (mitropoliți). Biserica a fost elementul de stabilitate al țării, fiind reperul pe care şi-l luau cetățenii în iureșul amețitor al vremilor. Simpla comparare a şirului de domnii (schimbări de domnie) cu succesiunea păstoririi mitropoliților din Moldova, de care atârnau spiritual aproape toți moldovenii, dă o imagine reală a însemnătății Bisericii în viața țării.

Organizarea politică a Țării Moldovei a fost posibilă odată cu organizarea religioasă. Istoria consemnează denumirea de Țara Moldovei la mijlocul secolului al XIV-lea, când, din punct de vedere religios, Biserica pământeană avea prima formulă completă de organizare. Documentele atestă existența Episcopiei de Rădăuți (ai cărei episcopi erau hirotoniți de Mitropolia Haliciului care avea dreptul canonic de a hirotoni episcopi de Rădăuți) dar și un mitropolit în scaunul arhieresc, chiar dacă era încă nerecunoscut de Constantinopol.

La recunoașterea oficială a Mitropoliei Moldovei (1401), în timpul Mitropolitului Iosif Mușat, pomelnicul arhieresc îl pomenește pe mitropolitul aflat în scaun ca al treilea (în succesiune), în timp ce pomelnicul ctitoresc de la Rădăuți menționează opt ierarhi. Oricum, Mitropolia Moldovei, chiar nerecunoscută oficial de Constantinopol, este atestată documentar în deceniul opt al secolului al XIV-lea (cu aproape 20 de ani mai înainte de recunoaștere) şi contribuie substanțial la coeziunea țării, la stabilitatea ei, mai ales că, din punct de vedere politic, Moldova a avut multe momente critice.

Mitropoliții erau personalități cu autoritate spirituală în fața poporului. Din punct de vedere politic ierarhii aveau susținerea celor mai influente familii boierești pământene, din rândul cărora şi proveneau, în bună parte. Pe scaunul arhieresc al Moldovei nu au rezistat ierarhii străini şi cei impuși de puterile străine, precum Ambrozie Serebrenicov (stăpânirea rusească). Și dacă cifrele conving întotdeauna mai repede şi mai mult, atunci câteva exemplificări sunt lămuritoare.

Anul 1578 este emblematic în sensul arătat, pentru că în decurs de un an de zile a existat un ierarh pe scaunul mitropolitan (Teofan II), dar s-au înregistrat patru schimbări de domnie pe tronul țării. Mitropolitul Teodor Barbovschi (1605-1608) păstorește 3 ani în Moldova, timp în care traversează 7 schimbări de domnie. Mitropolitul Dosoftei păstorește 14 ani şi cunoaște 13 schimbări de domnie. Mitropolitul Iacob Stamati (1792-1803) păstorește 11 ani, în timp ce domnia țării se schimbă de 11 ori. Mitropolitul Veniamin Costache (1803-1842) păstorește 39 ani, domnia țării se schimbă de 20 de ori. Exemplele sunt foarte multe și se poate spune, fără a greși, că fiecare păstorire este dublată de multiple schimbări de domnie seculară.

Ca regulă generală, jurisdicția religioasă a Mitropoliei a operat între granițele statale, s-a menținut şi în teritoriile aflate temporar sub ocupație, dar s-a pierdut în perioada modernă în teritoriile ce au fost îndelung ocupate. Istoria politică şi bisericească a Moldovei poate fi documentată pe o perioadă de circa 6 secole, motiv pentru care s-a și procedat la reprezentarea istoriei duhovnicești a țării pe parcursul acestei perioade, alocând fiecărui secol o vitrină de expunere. Redarea temei se face prin cumularea datelor de istorie politică cu cele de istorie bisericească, cu prezentarea comparativă a succesiunii domniilor (domnii) și a succesiunii păstoririlor (mitropoliții) din fiecare perioadă, notând și evenimentele istorice și bisericești majore, precum și personalitățile duhovnicești care și-au marcat vremea și contemporanii, adică sfinții și marii duhovnicii.

Remarcabil pentru istoria duhovnicească a Moldovei este faptul că aici au fost dintotdeauna cele mai multe vetre de cultură și spiritualitate, au existat cei mai mulți viețuitori, parte din ei fiind mari nevoitori, cuvioși și sfinți, chiar și dintre voievozi. Viața duhovnicească din Moldova reprezintă un reper spiritual pentru poporul credincios din Transilvania și nu numai. Aici se întemeiază și se dezvoltă curentul isihast denumit paisianism, după numele Sf. Paisie Velicicovschi, el însuși fiind de origine străină. Acest moldovean prin adopție a marcat timpul său devenind un reper pentru monahii de alte naționalități: greci, sârbi, ucraineni, ruși.

Ca o dovadă a înțelegerii relațiilor dintre trăire și cunoaștere, arta iconografică a ajuns în spațiul moldav la un înalt nivel de expresie artistică și teologică, prin frescele exterioare ale mănăstirilor din Bucovina, parte a patrimoniului mondial UNESCO.  Scrierile, traducerile de cărți sfinte, copierea manuscriselor, cunoașterea și practicarea credinței a ajuns la un nivel ce a creat premizele organizării unor evenimente de talie europeană și mondială (Sinodul de la Iași, 1642).  

În cele șase secole de istorie abordate, trei momente se impun cu mare strălucire, ca o binecuvântare a Sfintei Treimi, respectiv momentele din istorie când românii moldovenii erau cuprinși între granițele de limbă, istorie şi credință, iar Mitropolia Moldovei cuprindea în adevăr, în brațele părintești, pe fiii cei de o limbă, o simțire şi o credință, care erau numai între ai lor: Moldova lui Ștefan, țara întregită la 1600 (Mihai Viteazul) şi țara reîntregită   la 1918 (1918-1940).

Perioadele de maximă strălucire și de prosperitate a țării au fost cele în care Statul în persoana domnului,  unsul lui Dumnezeu, și Biserica, reprezentată de Mitropolit, au colaborat, au fost într-un gând, uniți pentru țară. Când Statul s-a detașat din această împreună-lucrare țara a intrat în declin.

Citește și alte articole despre: sala, Sala Istoria Duhovnicească a Moldovei

Citește și alte articole despre