Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași

Prima zi a Festivalului de la Iași: „Inima Bizanțului a bătut și încă bate în Biserică”

Miercuri, 27 septembrie 2017, la Catedrala Mitropolitană din Iași, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie din cadrul primei zile Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași. Răspunsurile la strană au fost date de Corul „Sfântul Ioan Damaschin” (Novi Sad, Serbia), Grupul psaltic „Nectarie Protopsaltul” (București, România) și Corul „Chivotul” (Iași, România).

Festivitatea oficială de deschidere s-a desfășurat în Sala „Iustin Moisescu” a Ansamblului Mitropolitan. După cântarea troparului Sfintei Cuvioase Parascheva de membrii Corului „Chivotul”, moderatorul evenimentului și președintele Festivalului, părintele arhimandrit Hrisostom Rădășanu, a specificat motivele organizării unui festival de muzică bizantină la Iași:  „Arareori o cultură a putut să impresioneze și să seducă, să bucure și să provoace asemeni culturii bizantine. Sinteză între helenism și creștinism, punte între tradițiile mândrei Rome și ale misticului Orient, credincios Cezarilor dar și Patriarhilor, apărător al Ortodoxiei și canon al civilizației, Bizanțul ne ține aproape de atâtea frumuseți și bucurii, deschise spre nevoile omului de azi și tainice precum Întruparea Cuvântului. Bizanțul este motivul cel dintâi pentru care am gândit și implementat acest proiect al Mitropoliei Moldovei și Bucovine în această formă. Principalul nostru obiectiv este acela de a redescoperi împreună modul în care această civilizație a reușit să aducă împreună tradiții politice, sociale, economice și religioase într-un spirit de sinteză care a dăinuit atât de mult. Muzica bizantină nu este așadar decât un pretext pentru a ne reîntâlni cu fascinanta lume a imperiului bizantin care dăinuiește și astăzi în memoria colectivă a umanității ca unul din marile proiecte ale sale. Festivalul este, așa cum îi spune și numele, o sărbătoare. Sărbătorim această moștenire lăsată de înaintașii noștri întru credință și o facem prin concerte, prin expoziții, conferințe, lansări de carte și mai ales prin ritmuri liturgice. Pentru că inima Bizanțului a bătut și încă bate în Biserică”.

„Muzica psaltică te face să te simți în biserica ta, chiar dacă ești plecat în afara granițelor țării tale”

La festivitatea de deschidere a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, care a subliniat că muzica bizantină este „ajutor pentru sufletul uman care dorește să se înalțe către Dumnezeu”: „Evenimentele din aceste zile din Iași reprezintă un omagiu adus civilizației bizantine și un omagiu adus legăturilor pe care Moldova le-a avut în istorie cu Bizanțul, și pe care, în duh și în adevăr, le are și acum cu această lume. Totodată, Festivalul este și un omagiu adus muzicii bizantine, ajutor pentru sufletul uman care dorește să se înalțe către Dumnezeu. Muzica psaltică te face să te simți în biserica ta, chiar dacă ești plecat în afara granițelor țării tale. Dacă intri în biserici unde se trăiește și se mărturisește aceeași credință ortodoxă și se cântă muzică bizantină, granițele dispar”.

„Nu putem decât să ne exprimăm admirația pentru această inițiativă, care implementează în frământările specifice artei contemporane un eveniment care reunește nume reprezentative, interpreți și cercetători, părinți din îndepărtate așezăminte monahale sau dirijori de marcă. Prezența alături de noi a unor personalități de referință precum Grigorios Stathis, Alexander Lingas, Maria Alexandru, Georgios Constantinou, aduc un plus incontestabil de valoare și autenticitate muzicii bizantine, demonstrând prin prezența domniilor sale că, într-adevăr, lumea academică a orașului Iași, dar și a României, trebuie să se ocupe și mai mult de complexa și inepuizabila moștenire a Bizanțului”, a menționat în cuvântul rostit și prof. univ. dr. Atena - Elena Simionescu, rectorul Universității Naționale de Arte „George Enescu” – Iași.

 O alocuțiune a fost rostită și de conf. univ. dr. Maria Alexandru, președintele Comitetului Științific al Festivalului.

„Crucea Moldavă” pentru prof. univ. dr. Gregorios Stathis

În cadrul festivității s-a acordat, de asemenea, distincția de vrednicie „Crucea Moldavă”, din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, profesorului univ. dr. Gregorios Stathis pentru întreaga sa activitate științifică, didactică și interpretativă. Gregorios Stathis este membru al Comunităţii Greceşti de Studii Bizantine, al Societăţii de Studii Bizantine şi Postbizantine, al Clubului „Prietenii Muntelui Athos”, al Fundaţiei „Antiquae Europae Orientalis” din Varşovia, al Comitetului redacţional „Corpus Scriptorum de Re Musica” (Viena) şi fondatorul organizaţiei „Anatolis to Periichima” (1998).  Publicaţiile sale sub formă de cărţi, studii, prezentări în cadrul conferinţelor internaţionale, articole în reviste şi jurnale, sunt, până în prezent, în număr de peste 700. Din acestea, 25 tratează direct problematica interpretării şi exegezei notaţiei muzicale bizantine şi au fost publicate în reviste de specialitate, în limbile greacă, italiană, engleză şi franceză.

Festivitatea s-a încheiat prin Conferința inaugurală susținută de Gregorios Stathis, cu titlul „Suflările decapentasilabice ale maieştrilor”. „Mi se pare bun prilejul să subliniez importanța și utilitatea - împreună și necesitatea - studiului Muzicii Bizantine sau al Artei Psaltice în cultul ortodox. Puținele lucruri pe care le-am spus ca introducere despre Imnologie și puținele din cele multe pe care le veți asculta în continuare, sunt rodul studiului și cercetării la nivel universitar. Și acest lucru deoarece muzica sau psaltica din cult este o Artă Frumoasă care întrunește multe arte în același timp: În muzică există împreună și imnografia ca artă poetică cu ritmica proprie, dogmatica și învățătura teologică a Bisericii, aghiologia și știința despre sărbătorile bisericești, tipicul și ceremonialul ordinii bisericești și de cult, după porunca apostolică «toate să se facă cu cuviință și după rânduială» (1 Corinteni 14, 40). Atât ca artă frumoasă, cât și ca un bun mijloc cultural, Psaltica se referă la toți oamenii, nu numai la cei inițiați și la purtătorii naturali ai acestei tradiții, adică la cântăreți și la preoți. Este vorba despre o moștenire din străbuni și avem datoria de a-i arăta un respect limpede și de a demonstra că suntem urmași vrednici. Și ne putem apropia de această artă pe două căi: mai întâi în ceea ce privește arta, și apoi în ceea ce privește muzicologia. Din păcate, noi, cei ce lucrăm în domeniile tradiției, nu găsim lesne oameni care să ne sprijine cu căldură. Și de multe ori trebuie să ducem lupte grele pentru lucrurile cele mai elementare și care se înțeleg de la sine! Și în Grecia a întârziat să se urce la nivel universitar studiul Muzicii Bizantine: aceasta s-a întâmplat abia în ultimii 40 de ani! Și a fost nevoie de multe jertfe, de multă transpirație și de lacrimi! - da, de lacrimi! și din partea umilei mele persoane care vă vorbește acum - pentru ca să se înțeleagă ceea ce de fapt este de la sine înțeles, adică utilitatea acestui bun în cultul și în viața credincioșilor, a tuturor oamenilor, și necesitatea cercetării și întreținerii și răspândirii sale. Iașul a fost primul oraș aici în România, care, în anul 1816, a înființat o Școală pentru răspândirea Noii Sistime a notației analitice a muzicii bizantine, notație pe care o binecuvântase și o recomandase Patriarhia Ecumenică la Constantinopol în 1814/15. Apoi desigur a urmat Bucureștiul, în 1818. Este vorba despre o moștenire și o tradiție pe care o aveți, și vă doresc să o țineți. Repet cuvintele Apostolului «stați neclintiți și țineți predaniile» (2 Tesaloniceni 2,15) și mă rog ca Bunul Dumnezeu să binecuvinteze și să întărească bunele voastre intenții și faptele corespunzătoare, «spre folosul obștesc»”, i-a îndemnat prof. univ. dr. Gregorios Stathis pe cei prezenți.

Ziua s-a încheiat tot la Catedrala Mitropolitană, cu un concert de deschidere în cadrul căruia au interpretat Corul „Sfântul Ioan Damaschin” din Novi Sad și Grupul psaltic „Nectarie Protopsaltul” din București.

Mâine, de la ora 19:00, în Sala mare a Teatrului Național din Iași va avea loc Concertul extraordinar de muzică bizantină susținut de „Cappella Romana” din Statele Unite și corul Mănăstirii Hamatoura din Kousba, Liban. Mai multe amănunte despre programul zilelor următoare puteți afla de pe site-ul festivalului - ibmf.ro - cât și de pe pagina oficială de Facebook https://www.facebook.com/www.ibmf.ro.

Autor: Tudorel Rusu
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre:

Citește și alte articole despre