Articolele zilei

Orice virtute este o cale care duce la mântuire

Frumoasă este vederea, meditația, plăcută la vedere este și fapta, prima pentru că ne înalță de la cele pământești, ne conduce în Sfânta Sfintelor și readuce mintea la starea naturală de la început și a doua, pentru că Îl primește pe Hristos, Îl slujește și-I arată iubirea prin fapte.

Orice virtute este și o cale care duce la mântuire, într-unul din locurile veșnice și fericite. Pentru că așa cum există multe moduri de viață, la fel există și multe locuri lângă Dumnezeu, care se deosebesc și se împart după vrednicia fiecăruia. Și omul lucrează o virtute, un altul pe alta, celălalt multe împreună sau pe toate, desigur, dacă aceasta este cu putință. Este de ajuns doar ca cineva să înainteze și să urmărească lucrul cel mai înalt, urmându-L pas cu pas pe Cel care-l îndrumă bine și-l îndreaptă, și-l duce pe calea și spre ușa cea strâmtă, la fericirea cerească negrăită. (Sfântul Grigorie Teologul)

(Glasul Sfinților Părinți, Traducere Preot Victor Mihalache, Editura Egumenița, 2008,  pp. 374-375)

Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: