Proclamarea Canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei și a Sfântului Gheorghe Pelerinul - 25 martie 2018

Iosif Naniescu – mitropolitul iertător și iubitor de pace

La început de secol XIX, când tiparul începea să prindă aripi în țara nostră, un om minunat scria pe coperta unei reviste următoarele cuvinte: „Dragostea de carte nu este ceva ce să dobândești, e ceva cu care te naști, pentru că oamenii au nevoie de cărți, așa cum au nevoie de cele necesare vieții”.

În situația actuală, când editurile au ajus să tipărească până și meniuri de restaurnat, iar imprimante avem cu toții pe la birourile noastre, nu prea putem înțelege afirmația prin care cartea este la același nivel cu hrana, apa sau aerul.

Totuși, ne aflăm la sfârșit de secol XIX, într-un oraș rănit de războaie, incendii devastatoare, epidemii cumplite – pe scurt, Iașul anilor 1870. Sărăcia era la ea acasă. Români, evrei, greci, romi, toți la un loc formau un oraș în care războiul și consecințele sale au adus peirderea speranței că mâine poate fi mai bine.

Însă, Dumnezeu nu a lăsat capitala Moldovei în voia sorții, ci a trimis un OM providențial care să deomnstreze că se poate – un bătrânel minunat, care să tragă tot orașul după dânsul. Prin bunătate și hărnicie, după 27 de ani de păstorire, Iosif cel Sfânt al Moldovei a lăsat în urmă un alt Iași: plin de speranță, cu o minune de catedrală, cu prima revistă teologică din țară, cu un seminar mutat în casă nouă dar, cel mai important, cu preoți și credincioși iubitori de pace și bucurie.

La Iași s-a născut prima revistă teologică din Regat

Într-o epocă în care Biserica era unul dintre factorii importanți în Țările Române, spre sfârșitul secolului al XIX-lea, sub influențe occidentale, au apărut curente de negare a rolului religiei în societatea vremii. Aceste idei, bazate pe doctrina darwinistă, erau propagate pe toate căile informaționale ale vremii, în special prin presa scrisă. Astfel, citim în ziarul ieșean Lupta, idignarea „unui modernist darwinist”, căci la deschiderea cursurilor Universității din Iași a participat un ierarh, alături de puțin cler: „Popii își vârăsc și aici coada, ceva dezgustător să auzi citindu-se toate prostiile și aiurelile minții omenești. La noi, profesorii se îndeasă la sărutat crucea și mâna vlădicăi [...] așa la noi slujbă religioasă la Universitate, Crucea și sfiștocul, alături de aparatele chimice”.

În acest context încordat, atât din punct de vedere religios, cât și social, persoana providențială a fost mitropolitul Moldovei, Iosif Naniescu. Prima grijă, după primirea toiagului de păstor al Moldovei, a fost apărarea dreptei credințe, amenințată de curentul ateist materialist. În acest sens, pe lângă slujirea liturgică și activitatea misionară, bătrânul mitropolit înființează la Iași prima revistă de teologie din țară, intitulată Revista Teologică. Aparută din necesități misionare stringente, se intitula „ziaru ecleziasticu septemânal, datorindu-și aparițiunea și existența Pre Sânției Sale, Părintelui Mitropolit al Moldovei și Sucevei D. D. Iosif Naniescu, distinsu prelatu și zelosu apărătoru al ortodoxiei în Biserica Română, ca semn de deosebită și dinstinsă stimă și venerațiune ca și expresie de profundă recunoștință Eminenței Sale”.      

Revista apărea în fiecare duminică și, se pare că însuși Mitropolitul Iosif o oferea în mod gratuit, la sfârșitul slujbei, în catedrala mitropolitană, elevilor seminariști și credincioșilor prezenți. Afirmația este confirmată și de raportul scris Sfântului Sinod „eu plătesc tipărirea, eu o susțin cu leafa mea, eu o împarț”. Deși costurile erau foarte mari, Iosif Naniescu a susținut acestă publicație aproape cinci ani, fiind principalul instrument de apărare al unității ecleziale.

Pe lăngă apariția editorială, prima din țara noastră, sub conducerea  Mitropolitului Iosif, a fost înființat sub patronajul Majestății Sale, Carol I – un comitet laic de apărare a Bisericii. Președintele era primul ministru Constantin Brătianu, căruia i se alăturau majoritatea oamenilor politici și de cultură din Iași și București.

Mitropolitul Iosif a iertat pe preoții congresioniști

În contextul frământărilor sociale și politice, clerul român a rămas statornic păzitor al Bisericii strămoșești. Însă, sub influența politică și sub unele influențe externe, un număr nesemnificativ de clerici „certați” cu disciplina Bisericii au înființat o așa-numită Socitate a clerului.  Adevăratul impuls era lupta împotriva ierarhiei sacramentale, în special a celei monahale și împotriva canoanelor. Mascat de dorința ridicării stării sociale și economice a clerului mirean, adevăratul obiectiv era destabilizarea Bisericii. Prima întâlnire a preoților răzvrătiți a avut loc la Focșani, la hotelul Herman. După cuvântări bine ticluite, prin care se dorea ridicarea întregii preoțimi din Regat, mișcare anarhistă nu a avut rezultatul așteptat. Majoritatea preoților au rămas în ascultarea Bisericii și chiar au protestat împotriva fraților disidenți. La Iași, în ziua de 9 iulie, preoții din oraș s-au adunat în Mănăstirea Trei Ierahi, „ca să apere unitatea Bisericii și credința strămoșilor”. Preoții din Iași s-au întâlnit în scopul apărării ierarhului lor, mitropolitul  Iosif.

Nu doar clerul a luat poziție față de preoții congresioniști. Revista Teologică de la Iași consemnează faptul că „la trei biserici din capitala Moldovei, credincioșii refuză a mai lua parte la Dumnezeiasca Liturghie, din cauza faptului ca slujitorii lor au participat la adunarea de la Focșani”.

Situația a devenit gravă, Mitropolitul Iosif fiind amenințat cu împușcarea, așa cum reiese din cuvântarea ținută în Parlamentul României: „Iată, în adever lupul îmbrăcat în pelea oei, care a intrat în staulul bisericei ortodoxe pentru a sfâșia turma binecredincioșilor în credința și morala ei religioasă, începând de la instituțiele canonice ale bisericei și ajungând la păstorii cei sufletesci ai turmei lui Hristos pe care, amenințându-i cu glonțul îi numesce despoți, tirani și jefuitori ai clerului mirean.(...) și amenințându-ne cu glonțul (...)”.

După implicarea organelor de ordine și desființarea Congresului preoțesc de la Focșani, toată lumea cerea pedepsirea acelor preoți. La București, mitropolitul Calinic Miclescu amenința cu caterisirea, Episcopia Romanului îi opriseră a mai sluiji. Deși trecuse prin acea amenințare cu arma, Mitropolitul Iosif a luat bastonul în mână și a mers în fața regelui Carol I, cerând iertarea acelor preoți. Clericii ieșeni Alexandru Ionescu și Ioan Ionescu Trifan, cei care au pornit întreg curentul, au fost reprimiți în comuniunea Bisericii.

Prin ctitoriile sale – Catedrala Mitropolitană, Seminarul Veniamin, Revista Teologică – mitropolitul Iosif a reușit să treacă Biserica din Moldova prin ateismul crunt al sfârșitului secolului al XIX-lea, fără a știrbi unitatea eclezială. Faptele descrise în puține cuvinte au încercat să arate rolul providențial al marelui mitropolit în păstrarea unității Bisericii strămoșești și motivul pentru care el era numit de lume „Iosif cel Sfânt al Moldovei.”

Autor: Nicolae Pintilie
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: