Referendum 6-7 octombrie 2018

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului: „Rămâneți statornici în credința strămoşească, votând «Da!» pentru apărarea familiei şi a copiilor României!”

Iubiţi credincioşi,

Dumnezeu l-a creat pe om liber, dar și responsabil. Libertatea a fost unul dintre darurile primite de om, pe care acesta l-a gestionat, poate, cel mai greu. Acest dar îl duce pe om la asemănarea cu Creatorul său, dar folosindu-l fără înțelepciune, îl pune într-o altă ipostază, aceea de potrivnic iubirii Sale.

Realitatea nu are timp, ea transcende timpul, iar prin Hristos și omului i se dă această posibilitate de a transcende timpul și de a urca în corabia veșniciei lui Hristos. Azi asistăm, parcă, la o implozie a istoriei și, fără să ne dăm seama, ne îndreptăm spre o sclavie a păcatului și a depărtării de Hristos Domnul, Cel ce ne-a cercetat prin Întrupare.

Noi, cei botezați în numele Sfintei Treimi, mărturisim că aparținem culturii și civilizației hristice. Principiile de viaţă şi cuvintele semănate de Hristos Domnul sunt hrana minții noastre. Ce fel de idei și gânduri semănăm azi în mintea copiilor? Spre ce fel de civilizație ne îndreptăm: spre cea a luminii sau spre cea a întunericului?

Comitetul de Inițiativă Cetățenească, susținut de Coaliția pentru Familie și de Platforma civică pentru drepturi și libertăți, împreună, au inițiat procesul de modificare a art. 48, alin. 1 din Constituția României, în sensul în care „Căsătoria trebuie definită drept uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie”.  Această dorință este susținută de peste 3 milioane de cetăţeni care au semnat în favoarea acestei cauze.

Cele 3 milioane de semnături vor produce consecinţele dorite numai dacă 6 milioane de cetăţeni se vor prezenta la Referendumul din 6 şi 7 octombrie pentru revizuirea Constituţiei și vor vota în apărarea familiei, așa cum a binecuvântat-o Dumnezeu.

Familia este, pentru noi, un proiect de ţară, pe care nu-l putem abandona. Familia este o instituţie sacră, un templu sacru, în care nu putem să intrăm fără să privim în ochii părinţilor noştri, mamă şi tată.

Vă îndemnăm, iubiţi credincioşi, să susţineţi activ acest demers şi să daţi curs solicitării noastre de a participa la referendumul pentru familie!          

Rămâneți statornici în credința strămoşească, votând „Da pentru apărarea familiei şi a copiilor României!

 

† IOAN

Mitropolitul Banatului

Autor: Înaltpreasfințitul Ioan, Mitropolitul Banatului
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre:

Citește și alte articole despre