Articolele zilei

Harul lui Dumnezeu bate la ușa fiecăruia

După judecata noastră, nu există om fără păcat și păcatul poartă în el alienarea de adevăr. Dumnezeu, la Judecată, nu comunică cu straturile superficiale ale naturii umane deteriorate prin cădere, ci cu stratul ultim, cu constitutivul uman. Cineva mă întreba cum va fi judecat unul care a murit, săracul, nebun. Dumnezeu comunică cu el la alt nivel decât cel conceput de noi.

Revenind, trebuie să subliniem că omul trăiește într-o lume constituită, încât nimeni nu se poate sustrage responsabilității. Fiecare cu fiecare ne întâlnim și sunt metodele pedagogiei divine prin care Dumnezeu trimite fiecăruia solii Lui ca să-l trezească. Nu există om – chiar dacă, așa, pare ca o fire superficială – căruia să nu-i fi „ciocănit” harul la ușă. Și dacă îmi spune cineva că de la natură acest om s-a născut închis în acest univers, voi spune că minte!

(Părintele Constantin Galeriu, Dialoguri de seară cu Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu și Sorin Dumitrescu, Editura Harisma, București, 1991, p. 139)

Autor: Părintele Constantin Galeriu
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: