Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași

„Am venit pentru prima dată la Sfânta Parascheva“

Frumuseţea sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva este dată de sfintele slujbe oficiate în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Astfel, atât dimineaţa, cât şi seara, pelerinii au posibilitatea să participe la rugăciunile înălţate spre slava lui Dumnezeu, în cinstea sfinţilor Săi. Programul dedicat hramului Ocrotitoarei Moldovei a continuat miercuri seara (n.r. 11 octombrie) cu Slujba Privegherii în cinstea Acoperământului Maicii Domnului. Răspunsurile la strană au fost date de Gupul psaltic „Chivotul“ al Catedralei Mitropolitane din Iaşi. În dimineaţa zilei de ieri, 12 octombrie, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Eparhiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Credincioşii au participat în număr mare la slujbă, o parte dintre aceştia primind Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, după ce s-au pregătit prin Taina Spovedaniei. La rândul format spre racla Sfintei Parascheva, românii de pretutindeni şi-au apropiat paşii cu credinţă pentru a o cinsti pe cea „mult folositoare“. „Am venit pentru prima dată la Sfânta Parascheva, deşi am o vârstă înaintată. Nu ştiu dacă voi mai apuca să mai vin la Cuvioasa. Le mulţumesc vecinelor mele care m-au ajutat să ajung. Am simţit o mare uşurare când m-am închinat la sfintele moaşte. Mi-a plăcut tare mult atmosfera de sărbătoare din oraşul Sfintei Parascheva“, a mărturisit cu lacrimi şi emoţie Leontina Vacari din Bărcăşeşti, judeţul Galaţi. „Tocmai ne-am întors din Anglia acasă, la Botoşani. Înainte de a ne continua drumul spre casă, ne-am gândit să venim la Sfânta Parascheva pentru a-i cere ajutorul şi pentru a ne bucura de harul deosebit aflat în sfintele ei moaşte“, ne-a spus Mariana. Amintim că în noaptea de 13 spre 14 octombrie, la miezul nopţii, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Autor: Constantin Ciofu
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre:

Citește și alte articole despre